Newsletter

Săptămâna 19 – Investesc în mine

Citesc & Privesc & Ascult

Cel mai mare dușman al meu sunt eu însumi. Când obosesc îmi vine să mă opresc, când sunt criticată, să mă închid în mine și când sunt trădată, să renunț. Dacă înving războiul cu mine însămi și reușesc să mă conving că merit tot ce îmi doresc, și am abilitățile necesare să obțin tot ce visez, atunci războiul e ca și câștigat. Împlinirea dorințelor devine o chestiune de timp!

Cu cât ne gândim mai des asupra unui lucru, cu atât se fixează mai bine în creierul nostru. Pentru ca viața ta să fie una de succes, trebuie să crezi că va fi bine, chiar și atunci când toate par să se prăbușească în jurul tău. Conform zicalei ”ce nu te ucide, te face mai puternic, adu-ți aminte că, în vremurile grele, te dezvolți cel mai mult.

Citesc

Începe cu de ce – Cum marii lideri inspiră pe toată lumea ca să acționeze – Simon Sinek

Oameni precum Martin Luther King Jr., Steve Jobs și frații Wright au avut foarte puține lucruri în comun, dar cu toții au început prin a se întreba „de ce?”. Ei au realizat că oamenii nu vor crede într-un produs, într-un serviciu, într-o mișcare sau într-o idee până când nu vor înțelege „de ce”-ul din spatele acestora.Începe cu de ce demonstrează că liderii care au avut cea mai mare influență la nivel mondial gândesc, acționează și comunică în același mod, exact opusul modului în care procedează toată lumea. Sinek numește această idee „cercul de aur” și oferă o structură pe care pot fi construite organizațiile, pot fi conduse mișcările și pot fi inspirați oamenii. Iar totul începe cu întrebarea „de ce?”.

Privesc – Documentar

Cine l-a împușcat pe Bob Marley (Netflix)

Durată: 57min

Bob Marley, legenda reggae-ului, a supraviețuit unei tentative de asasinat în 1976, pe fundalul luptelor politice din Jamaica.

Privesc – Film

Lion

Durată: 1h 58min

Un băiat indian de cinci ani se pierde pe străzile din Calcutta, la mii de kilometri de casă. El supraviețuiește mai multor provocări înainte de a fi adoptat de un cuplu în Australia. 25 de ani mai târziu, el încearcă să-și găsească familia pierdută.

Ascult – Podcast

Mănânc – 4 rețete cu cartofi dulci

Mult succes în drumul tău spre succes, draga mea. 
Nu uita!
Meriți tot ce îți dorești să ai și visezi să devii!

Vrei sa faci o schimbare in viata ta? Cumpara cartea bestseller “Manualul Femeii de Succes” si plannerul “ Jurnalul Femeii de Succes”, uneltele potrivite in drumul tau spre succes. Manualul Femeii de Succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Îți recomand și următorul articol...

Close
Back to top button
Close