Iată care e secretul succesului meu!
Ziua are 24 de ore pentru toată lumea, dar nu toate le folosim la fel.
Vrem să fim iubite, să arătăm fabulos și să ne permitem să mergem în vacanțe exotice. Visăm la o casă mare și la un soț iubitor, care să ne susțină mereu. Ne încântă ideea unei vieți de succes în care ceilalți să ne felicite pentru cariera noastră. Unele dintre noi visăm și la mulți copii sclipitori de inteligenți care să facă o impresie bună peste tot unde merg.
Vrem să avem timp pentru noi, pentru partener, prieteni și părinți. Pe lângă job și familie vrem timp pentru antrenamente de fitness, citit, masaj și shopping. Le vrem pe toate, dar parcă nu ne mai ajunge timpul, așa-i?
Încercăm din răsputeri să programăm mereu tot ce ne dorim să facem. Și totuși, dacă reușim să ducem la bun sfârșit jumătate din ce ne-am propus într-o zi, e mult.
Povestind zilnic cu cititoarele și ascultând mii de povești m-am gândit ce fac eu în plus față de majoritatea și m-a ajutat enorm în drumul meu spre succes?
Atunci m-am gândit la jurnalul meu pe care îl țineam mereu lângă pat. Era un caiet pe care l-am customizat singură cu tabele și scheme.
Primul meu jurnal l-am avut în clasa a V-a. Pe atunci îmi scriam emoțiile trăite. Apoi, în perioada de liceeană mi-am făcut un alt tip de jurnal. Pe atunci scriam doar alimentele și caloriile pe care le mâncam zilnic pentru că îmi doream și eu ca orice altă adolescentă să arăt bine. Când eram în facultate am început să îmi dezvolt jurnalul, ținând și evidența și orelor învățate.
Astăzi țin un jurnal mult mai complex pe care reușesc totuși cu ușurință să îl completez în doar 10 minute: 5 minute dimineața și 5 minute seara. Sincer nu cred că aș fi ajuns astăzi aici, dacă nu aș fi avut acest jurnal magic. Adevărul e că îmi era greu să țin pasul cu toate lucrurile pe care mi le propuneam.
Aveam la un moment 3 businessuri diferite pe care trebuie să le administrez concomitent. În plus voiam să am grijă de mine atât fizic, emoțional cât și spiritual.
Jurnalul m-a ajutat și să descopăr ce îmi doresc cu adevărat de la viață. Sincer, l-am îmbunătățit constant. Inițial scriam pagini întregi care îmi luau prea mult timp, lucru ce mă împiedica să îl folosesc regulat. Așa am decis să îl fac cât mai succint. Apoi am observat că îmi scăpaseră subiecte extrem de importante precum felul în care îmi administram bugetul, ce nu erau cuprins în el.
De-a cursul anilor am muncit constant pentru a-mi îmbunătăți jurnalul tocmai pentru a-mi face viața mai ușoară. Doream să dureze puțin completarea lui și să ofere rezultate palpabile.
La cererea cititioarelor cărții mele bestseller, Manualul Femeii de Succes am conceput cea mai bună versiunea a plannerului meu. Stiu sigur că poate da rezultate extraordinare tuturor femeilor ce îl folosesc. L-am intitulat Junalul Femeii de Succes.
Scopul acestui jurnal este de a ajuta femeile de pretutindeni să își atingă cu mai multă ușurință obiectivele. Știu că dacă aplici strategiile potrivite și ești perseverentă poți deveni și obține absolut tot ceea ce îți dorești.
Pe mine m-a ajutat acest jurnal și pot garanta utilitatea lui pentru că i-am simțit puterea chiar eu. Am hotărât să îl concep în urma eforturilor mele a de a găsi de cumpărat unul complet și complex în același timp, dar ușor de utilizat.
Majoritatea tratează un subiect sau altul(nutriție sau administrarea bugetului). Iar viața mea înseamnă mai mult decât un domeniu. Voiam să ajute să ne dezvoltăm atât personal, profesional cât și spiritual.
O femeie de succes este o prezență complexă preocupată atât de felul în care arată, cât și de evoluția ei. Asta m-a determinat să public acest prezent jurnal atât de complex și totuși atât de ușor de utilizat.
Acest jurnal este unealta potrivită pentru:
- a te cunoaște cu adevărat
- a dezvolta abilitatea de a-ți prioritiza sarcinile în funcție de priorități
- a-ți administra bugetul eficient
- a obține o siluetă de invidiat
- a dezvolta abilitatea de a vedea și a aprecia lucrurile pozitive din viața ta
- a stabili clar obiectivele pe termen lung, mediu și scurt
- a concepe planuri concrete și eficiente pentru realizarea obiectivelor propuse
- a monitoriza rezultatele personale periodic
- a învăța cum să schimbi constant strategiile disfuncționale
- a învăța să acorzi timp periodic îngrijirii personale
În plus te voi invita prin intermediul acestui jurnal să faci zilnic 2 exerciții ce durează doar 3 minute: dimineața un exercițiu de recunoștință, iar seara un exercițiu de meditație. Studiile prezintă o mulțime de avantaje pentru care merită să implementezi aceste 2 tabieturi despre care poți citi în Jurnalul Femeii de Succes.
Am dorit ca acest jurnal să fie practic, ușor de folosit, dar și relaxant. Tocmai de aceea la fiecare început de lună vei putea citi o poveste cu tâlc, un gând sau un sfat scrise în stilul cărții Manualul Femeii de Succes cu care deja te-am obișnuit.
Sunt extrem de fericită să pot împărtăși cu tine plannerul meu, despre care poti afla mai multe apasand Aici – Jurnalul Femeii de Succes!